Home » Știință » Medicii britanici au creat primul tratament împotriva cancerului pancreatic care nu produce efecte secundare

Medicii britanici au creat primul tratament împotriva cancerului pancreatic care nu produce efecte secundare

Medicii britanici au creat primul tratament împotriva cancerului pancreatic care nu produce efecte secundare
Publicat: 08.09.2016
Specialiştii susţin că substanţa ar putea fi folosită şi pentru tratarea altor tipuri de cancer, nu numai a celui pancreatic.

O echipă de cercetători de la Universitatea din Londra a creat un medicament capabil să stimuleze sistemul imunitar şi să distrugă celulele canceroase, îmbunătăţind astfel durata de viaţă a pacienţilor diagnosticaţi cu cancer pancreatic. Substanţa, denumită ,,IMM-101″, este considerată un pas înainte în domeniul medicinei, deoare boala pe care o tratează îi ucide pe cei afectaţi în numai câteva luni de la apariţie. 

Pacienţii care au fost trataţi cu noul tip de medicament s-au simţit mult mai bine decât cei trataţi cu ajutorul chimioterapiei. Medicii sunt foarte optimişti în privinţa tratamentului inventat, deşi a fost testat pe doar 110 pacienţi. 

,,Sunt foarte entuziasmat. Este pentru prima dată când avem un tratament ce poate fi un bun candidat pentru lupta împotriva cancerului pancreatic, una dintre cele mai ucigătoare boli. Incidenţa sa este aproape echivalentă cu mortalitatea pe care o provoacă. Este nemaipomenit”, susţine Angus Dalgeish, coordonatorul proiectului de cercetare care a avut ca rezultat producerea medicamentului.

Oamenii de ştiinţă sunt cu atât mai mulţumiţi de rezultatul dat de IMM-101, cu cât medicamentul nu este toxic pentru organismul uman. Mai mult decât atât, substanţa s-a dovedit a fi eficientă în lupta împotriva uneia dintre cele mai greu de tratat forme de cancer, cea de pancreas. 

Majoritatea indivizilor analizaţi (aproximativ 85%) fuseseră diagnosticaţi cu cancer în metastază. În cadrul etapelor de testare a noii substanţe, cercetătorii au aflat că pacienţii care au fost trataţi cu ajutorul chimioterapiei aveau o durată medie de viaţă de 4,4 luni, în timp ce pacienţii cărora le-a fost administrat noul tratament trăiau până la 7 luni. 

În cadrul studiului pe care l-au realizat, medicii au administrat noua substanţă împreună cu gemcitabina folosită în mod obişnuit în timpul chimioterapiei. Specialiştii au observat apoi că IMM-101 ,,reactivează” acele zone ale sistemului imunitar afectate de apariţia cancerului, ajutându-le să identifice tumorile pancreatice, pentru ca substanţele utilizate în timpul chimioterapiei să le poată distruge. 

Specialiştii britanici susţin că, totuşi, substanţa pe care au creat-o nu a produs efecte semnificative în rândul pacienţilor trataţi, deoarece media de viaţă a acestora a fost de 6,7 luni, în comparaţie cu media de 5,6 luni demonstrată în cazul indivizilor trataţi cu ajutorul chimioterapiei. Cu toate acestea, cercetătorii sunt optimişti şi spun că noul tip de tip de imunoterapie ar putea fi folosit şi pentru tratarea altor forme de cancer, nu nu mai a celui de pancreas. 

Sursa: theguardian.com

Vă mai recomandăm şi: Femeile înalte sunt mai predispuse la toate tipurile de cancer!

                                             Fumezi imediat ce te trezeşti dimineaţa? Ai un risc mare de a face cancer

                                             Exerciţiul fizic poate fi benefic pentru pacienţii care suferă de cancer

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?